Postări

Se afișează postări din iunie, 2019

Mi-am cumpărat prima mea bicicletă

Imagine
Bun! Deci astăzi se împlinesc 8 zile de când mi-am cumpărat primea mea bicicletă , iar asta în ciuda faptului că niciodată nu am pus fundul pe șa. Dar uite că la vârsta de 28 ani am fost motivat de către un prieten și mi-am cumpărat prima mea bicicleta din Decathlon. În imaginea sus atașată aveți o poza cu bicicleta imediat după achiziție, însă acele apărători s-au dus naibii chiar a doua zi pentru ca o aripă față am pierdut nu-știu-unde, iar aripa din spate am rupt-o chiar eu în încercarea de a fixa apărătoarea mai bine. Am plătit și 75 lei pe apărători, altele nici că mai cumpăr pentru că sunt irelevante mai ales pentru un începător ca mine. Să învăț să îmi țin echilibrul pe bicicletă nu a fost deloc greu pentru mine, iar la câteva ore după achiziție m-am întâlnit cu o cunoștință mai în vârstă cu ceva experiență în mers pe bicicletă care mi-a arătat ce și cum sa fac. Într-o oră și jumătate de curs de biciclit deja îmi puteam ține echilibrul, pedalam drept, însă mai compl